Lanţ uman pentru victimele abuzurilor, o inițiativă a Liceului ”Dunărea”
România este una dintre cele (doar) 17 ţări la nivel mondial care a interzis prin lege aplicarea oricărei forme de pedeapsă fizică, rele tratamente sau tratamente umilitoare asupra copilului. Şi totuşi, cu toţii ştim, realitatea e cu totul alta.
Am gândit un proiect prin care am încercat să fim alături de cei care se simt neglijaţi, neînţeleşi, repeziţi, alungaţi, neiubiţi. Să fim solidari cu cei care-şi ascund cu greu vânătăile de pe piele sau din suflet, pentru că în noiembrie este Ziua de Prevenire a Violenţei împotriva Copiilor şi Ziua solidarităţii cu victimele abuzurilor şi violenţelor. Este o acţiune parte a proiectului "19 Zile de prevenire a violenţei împotriva copiilor", iniţiat de Fundaţia Summitul Femeilor Lumii (WWSF), Geneva și promovat de Federaţia Internaţională a Comunităţilor Educative România, sub patronajul UNESCO.
Elevii Liceului Teoretic ”Dunărea” au format un lanţ uman al compasiunii, alcătuit din aproximativ 90 de persoane, simulând tristeţea şi depresia specifică victimelor oricărui tip de abuz şi purtând mesaje anti-violenţă, pentru a atrage atenţia asupra acestei probleme în comunitatea locală. Ideea mea a fost susţinută de directorului liceului, Lucica Moţoc şi de profesorii inimoşi: Jeni Zeld, Lili Ariton, Elena Gogoncea. Elevii noştri minunaţi au participat la această activitate, într-o zi de sâmbătă (în afara programului, fără să plece de la ore). Ca de fiecare dată, au fost sufletişti şi implicaţi, aducând toată energia de care aveam nevoie. Le mulțumim tuturor, iar Andreea Pavel, Diana Bejan, Andreea Toader au făcut minuni. Activitatea s-a desfăşurat în cadrul Galeriei Comerciale Auchan, care ne-a primit cu căldură, ne-a tratat ca o adevărată gazdă, în condiţiile în care alţii ne-au pus pe o listă de aşteptare cu termen nedefinit. Pe reţelele de socializare, au fost făcute trei postări care au primit neaşteptat de multe aprecieri şi distribuiri, semn că misiunea a fost atinsă.
{gallery}lant-uman-pentru-victimele-abuzurilor{/gallery}





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.