Curs postuniversitar pentru profesori din Moldova şi Ucraina
Douăzeci şi patru de cadre didactice de la universităţile şi şcolile de peste Prut au participat la un curs post-universitar de formare şi dezvoltare continuă ce a vizat aspecte legate de obţinerea, protejarea şi comercializarea drepturilor de proprietate industrială. Cursul "Aspecte practice în domeniul proprietăţii industriale", gândit ca un stagiu de specializare în România, a fost organizat în perioada 17 - 22 iunie, de către Centrul Regional pentru Promovarea Proprietăţii Industriale (CRPPI) din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, în colaborare cu Departamentul pentru Formare Continuă şi Transfer Tehnologic. Au participat profesori de la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creagă” din Chişinău, Universitatea de Stat din Comrat, UTA Găgăuzia, Universitatea „Grigore Ţamblac” din Taraclia, Republica Moldova, Universitatea Umanistă de Stat din Ismail, Ucraina şi cadre didactice din şcolile româneşti din Republica Moldova şi Ucraina. Cursanţii au avut oportunitatea de a face schimb de experienţă şi bune practici cu profesorii de la Galaţi şi au beneficiat de consilierea oferită de Adrian Negoiţă, director în cadrul Direcţiei de Brevete de Invenție de la OSIM. La final, prof. dr. ing. Iulian-Gabriel Bîrsan, Rectorul instituţiei a înmânat celor prezenţi diplome de participare.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.