Implementarea proiectelor POCU se face online
Tot personalul care face parte din sistemul de management şi control pentru proiectele POCU, implementate la nivelul Universităţii, îşi suspendă activităţile care presupun întâlniri în grupuri de persoane, deplasări interne/ externe şi audienţe. Astfel, se suspendă și vor fi reprogramate la o dată ulterioară: vizitele la faţa locului, cursurile, atelierele de lucru, seminariile, conferinţele, workshopurile. Toate activităţile care nu se încadrează în regim de strictă necesitate se vor realiza prin mijloace electronice, adică prin videoconferinţe sau prin alte tehnologii care să permită transmiterea de date (audio, e-mail). Beneficiarii şi partenerii de proiecte finanţate prin POCU 2014-2020 vor pune în aplicare imediată toate dispoziţiile emise de către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, în vederea protejării întregii echipe implicate. Este decizia Direcţiei Generale Programe Europene Capital Uman din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, în contextul riscului de răspândire a infecţiei cu COVID-19.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.