La Universitatea ”Dunărea de Jos”, semestrul II începe online
În urma consultării membrilor săi și a departamentelor/facultăților pe care aceștia le reprezintă, dar și a studenților, printr-un sondaj online, Senatul Universității „Dunărea de Jos” din Galați a hotărât următoarele: activitățile didactice (cursuri, seminarii, laboratoare, proiecte) se vor desfășura, în primele șapte săptămâni, respectiv în perioada 15 februarie – 4 aprilie 2021, ONLINE pe platforma Microsoft Teams, informează un comunicat al universității.
Pentru următoarele șapte săptămâni, respectiv în perioada 5 aprilie – 28 mai 2021, fiecare facultate va stabili propriul program de desfășurare a activităților didactice, care va include activități față în față, în funcție de situația epidemiologică din oraș, cu respectarea măsurilor și actelor normative aplicate pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Fac excepție Facultatea de Medicină și Farmacie, Facultatea de Educație Fizică și Sport, Facultatea de Arte, Facultatea Transfrontalieră și facultățile care gestionează programe de studii ce au în semestrul al II-lea numai activități practice.
Conform sursei citate, pentru întocmirea proiectelor de an, a lucrărilor de licență, respectiv de disertație, la cerere, se va permite accesul studenților în spațiile universității, pe tot parcursul semestrului al II-lea, cu respectarea măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.