Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Școala Nr. 28, modernizată şi cu bani europeni

Pe lângă sală de sport şi sală de mese pentru elevi - investiţii aproape de finalizare, Şcoala Nr. 28 va beneficia de fonduri europene pentru modernizare și reabilitare.

Contractul de finanţare europeană a fost deja semnat, iar pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor se află în derulare o licitaţie, la care ofertele sunt aşteptate până pe 10 mai 2021. Conform datelor transmise de Primăria Galaţi, valoarea totală a proiectului cu fonduri europene este de 12,9 milioane de lei, din care 4,3 milioane de lei reprezintă contribuția de la bugetul local. Perioada de implementare a proiectului este de 28 de luni.
Principalele categorii de lucrări de intervenție sunt: reabilitarea termică a elementelor de anvelopă; reabilitarea instalațiilor termice; reabilitarea/modernizarea instalației de iluminat; instalarea unor surse regenerabile de energie; lucrări la instalațiile sanitare și refacerea finisajelor interioare; instalații pentru hidranți interiori și exteriori; construire rampe și amenajare de grupuri sanitare pentru persoanele cu dizabilități; refacere alei, trotuare și porți acces auto; reabilitare împrejmuire. Proiectul prevede utilarea clădirii cu aparate de aer condiționat; panouri fotovoltaice (kit complet); panouri solare (kit complet); controller panouri solare; pompă presiune/recirculare panouri solare; pompă recirculare încălzire.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.