Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Elevii se plâng de greutatea ghiozdanelor și... au dreptate

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, susţine că greutatea ghiozdanului va scădea începând din toamna anului viitor, prin introducerea manualelor digitale.

„Sunt foarte multe teme de casă, sunt foarte multe manuale şi auxiliare”, a spus ministrul. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, susţine că elevii care se plâng de greutatea ghiozdanelor pe care trebuie să le ducă la şi de la şcoală au „perfectă dreptate”.

„Asta încercăm să facem: manuale disponibile în format digital. Sunt foarte multe teme de casă, sunt foarte multe manuale şi auxiliare”, a declarat Sorin Cîmpeanu la Antena 3.

Întrebat când va scădea greutatea ghiozdanelor, ministrul a spus că acesta este un proces de durată. „Facem eforturi începând din toamna anului viitor, dar nu va fi o scădere radicală dintr-un moment într-altul, va trebui să fie un proces treptat pe parcursul a, dacă vreţi neapărat un termen, 2,3,4 ani”, a precizat Cîmpeanu. Conform Mediafax, el a mai spus că în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă sunt prevăzuţi 780 de milioane de euro pentru digitalizarea educaţiei.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MZ

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.