Fiscul "pune tunurile" pe profesorii care dau meditații
Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute din meditații, acordate în particular de persoanele fizice, a fost publicat pe portalul ANAF. Conform acestuia, persoanele fizice care realizează venituri din meditații au obligația de a depune Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice (formularul 212) până la data de 25 mai.
Ghidul aduce, printre altele, două aspecte foarte importante pentru profesorii vizați. Primul este că aceia care „intenționează să realizeze sau realizează deja în mod individual venituri din prestarea de servicii reprezentând meditații au obligația de a se înregistra la Oficiul Național al Registrului Comerțului și de a solicita autorizarea funcționării, în condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 44/2008”. De asemenea, atunci când plata meditațiilor se face cu numerar, prin card sau alte substitute de numerar, contribuabilul respectiv are obligația de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
Ghidul integral poate fi consultat la adresa https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/AsistentaContribuabili_r/Ghid_meditatii_2022.pdf.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.