Cine modernizează Grădinița Nr. 9
Asocierea Silgamat SRL - Galbusiness SRL - Arhideskvision SRL a câștigat licitația organizată de Primăria municipiului Galați pentru proiectarea și execuția lucrărilor de reabilitare și eficientizare energetică a Grădiniței cu program prelungit Nr. 9, situată în cartierul Țiglina 2, investiție cu fonduri europene. Valoare contractului este de 1.563.270 de lei fără TVA, iar durata este de șase luni, două pentru proiectare, patru pentru execuție.
"Principalele lucrări vor fi izolarea termică a fațadei, înlocuirea tâmplăriei exterioare, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei, modernizarea instalației de iluminat, refacerea tencuielilor degradate, refacerea finisajelor, adaptarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilități, reparații la trotuare etc. Grădinița a fost construită în anii 1969-1970, iar intervenții se vor realiza la corpurile A și B", a transmis Primăria Galați.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.