Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Durata studiilor de doctorat va crește la patru ani

Asta se află într-un proiect de lege ce ar putea deveni realitate după dezbaterea publică ce se va ține până la sfârșitul lunii. Această propunere vizează o modificare majoră în sistemul educațional.
Prezentul proiect presupune, pe lângă modificarea regulilor actuale de absolvire a doctoratului, și modificarea regulilor actuale care sunt puse în practică în al III-lea ciclu de studii universitare (studiile de doctorat).
Printre primele schimbări ar fi modificarea duratei pentru studiile de doctorat de la trei ani, cât este în prezent, până la patru ani. Potrivit legii, ”studentul doctorand va putea desfășura activități didactice remunerate, în limita normei de asistent universitar”. 
În prezent, Legea nr. 1/2011 a Educației Naționale prevede că ”numărul studenților doctoranzi care pot fi îndrumați simultan de către un conducător de doctorat se stabilește de către senatul universitar”. Noul proiect prevede limitarea acestui număr. 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.