Copiii au învățat lecția predării
Două cadre didactice le-au predat copiilor de la Fundația "Inimă de Copil" Galați tainele profesiei lor. În cadrul Proiectului "Ziua Carierei II", cele două învățătoare voluntare ale fundației le-au vorbit copiilor de la centrul de zi despre toate secretele din spatele profesiei de educator, îndemnându-i pe învățăcei să urmeze o carieră didactică. Și pentru a gusta mai intens din meseria de învățător, acestea au făcut schimb de roluri cu cei mici, astfel încât fiecare dintre copii a interpretat rolul profesorului. "Învățătorul se identifică cu începutul carierei fiecărui om, fiind cel care pune prima piatră la temelia cunoașterii. Vocația pedagogică presupune dragoste față de meserie, dar și conștiința responsabilității față de copii, față de țară, față de umanitate", ne-a declarat prof. Viorica Neculai, voluntar la Fundația "Inimă de Copil".





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.