Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

O grădiniță din Galaţi, în luptă cu abandonul școlar al copiilor cu părinți în străinătate

Pentru a preveni abandonul școlar, o problemă acută a învățământului, educatoarele de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 39 din Galați au lansat proiectul "Grădinița, a doua familie", care are drept scop prevenirea abandonului școlar pentru copiii ai căror părinți sunt plecați să muncească în străinătate.

Proiectul este finanțat prin Programul Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act For Tomorrow.

Timp de şase săptămâni, 20 de preșcolari ai grădiniței vor fi implicați în activități extrașcolare și de consiliere. Acestea vor include amenajarea unei săli de consiliere în cadrul grădiniței, participarea la sesiuni de consiliere de grup a preșcolarilor și sesiuni individuale cu tutorii acestor copii, organizarea unor ateliere de lucru pe tema "Familia mea", precum și participarea la o excursie de o zi părinte - copil.
Scopul proiectului este prevenirea abandonului școlar pentru copiii ai căror părinți sunt plecați să muncească în străinătate, prin includerea în programe de consiliere individuală și/sau de grup și în activități extrașcolare. "Preșcolarii vor avea ocazia să găsească un echilibru din punct de vedere emoțional, să discute despre problemele cu care se confruntă cu persoane avizate şi să le găsească soluţii creative, să se integreze cu mai multă ușurință în comunitatea din care fac parte, să-și îmbunătățească relația cu familia (părinţi, fraţi). În plus, prin proiect, se va combate lipsa de informare din comunitate cu privire la riscurile pe care le presupune alegerea părinților de a munci în străinătate şi care sunt modalităţile prin care ar putea atenua măcar o parte din aceste riscuri", ne-a declarat coordonatoarea proiectului, Alina Dumitrache, educatoare la Grădinița Nr. 39.
Aceasta ne-a spus că, în urma depunerii dosarului, grădinița a câștigat un premiu în valoare de 5.000 de euro, bani ce vor fi folosiți la nivelul unității de învățământ pentru amenajarea unei săli de consiliere, unde persoane specializate vor efectua ședințe de consiliere elev - părinte, în scopul prevenirii abandonului școlar. De asemenea, micuții vor pleca împreună cu educatoarele și unul dintre părinți într-o excursie de o zi la Constanța.
"Ideea de a dezvolta acest proiect a venit odată cu identificarea problemei că 20 de copii de la Grădinița Nr. 39 au cel puțin un părinte plecat în străinătate. La nivelul grădiniței, educatoarele au observat că acești copii sunt mai timizi, au dificultăți de relaționare cu colegii și unii adulți, iar reprezentanții lor legali nu conștientizează impactul pe care îl are lipsa părintelui plecat asupra dezvoltării emoționale și școlare a copilului", ne-a mai declarat Alina Dumitrache.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RI

Articole înrudite

2 comentarii

postat de Americanu Marți, 9 Mai 2023 04:14 51.179.40.*** Link la comentariu

Un gest nobil.... Copiii ăștia mici, bietii de ei.... mi se rupe sufletul. Sper cumva să se întâmple o minune să sebimplice si statul, măcar primăria dar primarul e plecat acum prin america să se plimbe ,nu rezolva nimic. Ce-i pasă lui de copii.

postat de Cetatean Marți, 9 Mai 2023 07:51 86.124.201.*** Link la comentariu

am sa scriu conform raspunsului americanului = i-ai acasa la tine.... ti-ai dorit libertate, democratie.... asta este romanul, incrucisat cu toate natiile, de care nici nu am auzit..... un animal moare pentru puiutul lui, OMUL nu are REGN ANIMAL.....

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.