Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Elevii se întorc sâmbăta la școală pentru recuperarea materiei

Elevii și profesorii care au stat acasă din cauza zăpezii (luni, 27 noiembrie) vor fi nevoiți să se întoarcă la școală sâmbăta sau să recupereze cumva materia care nu s-a predat în acea zi. În acest condiții, Inspectoratul Școlar Județean Galați a cerut tuturor unităților de învățământ să stabilească modul în care se vor pune de acord pentru a recupera materia pierdută.

„Recuperarea se va face conform hotărârilor Consiliului de Administrație al fiecărei unități de învățământ. Acolo unde se învață într-un schimb, se poate recupera prin adăugarea unei ore în plus la început sau final de program. Unde nu,  soluția a fost să se vină sâmbăta, cu condiția să se respecte orarul și să se recupereze până la finalul acestui modul”, a explicat profesorul Adrian Silivestru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Galați.

Profesorul Silivestru mai spune că la nivelul ISJ se va monitoriza activitatea din școli din zilele de recuperare conform graficului trimis la ISJ. „Recuperarea se face conform hotărârii Consiliului de Administrație al școlilor, iar ISJ monitorizează ca această recuperare să se realizeze integral”, a mai spus profesorul Silivestru.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RI

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.