Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Târg educaţional al Universităţii din Galaţi, la Tulcea

Circa 1.200 de liceeni din judeţul Tulcea au participat, săptămâna trecută, în sala de sport a Clubului Sportiv Şcolar din municipiu, la Târgul educaţional "Student #UDJG", organizat de Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galaţi.

"Avem o ofertă completă pentru tinerii din licee, iar aceştia, pentru a-şi alege bine o carieră, trebuie să ştie ce-i aşteaptă, motiv pentru care le recomandăm să vină la noi la universitate", a declarat profesorul universitar Silvius Stanciu, iniţiatorul evenimentului, care a menţionat că universitatea gălăţeană are 14 facultăţi, cu peste 80 de programe de licenţă, master şi cursuri postuniversitare. "Suntem foarte încântaţi de tinerii din Tulcea. Podul peste Dunăre ne uneşte şi acum le va fi mai uşor să ajungă la Galaţi", a mai spus Silvius Stanciu.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

2 comentarii

postat de un cetatean Sâmbătă, 13 Aprilie 2024 21:10 86.127.162.*** Link la comentariu

Dupa ce i-a umplut pe galateni fericire, diplome si investitii se duc sa mai fraiereasca putin si pe la Tulcea, le da si al aia diplome, locurile de munca bine platite si investitiile sunt disponibile doar dupa reincarnare.

postat de Akbar Luni, 15 Aprilie 2024 14:27 5.13.177.*** Link la comentariu

Sunt pline trenurile de Bucuresti, Iasi, Cluj, Sibiu, Constanta, Timisoara de copiii galateni care aleg sa plece din oras spre alte facultati. In vacante sau week-enduri se intorc acasa, la parinti, apoi umplu din nou trenurile spre un viitor mai bun, spre orase civilizate. Cati se intorc ? 0

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.