Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Peste 4.000 de elevi gălățeni înscriși la prima probă a Evaluării Naționale

25 iunie, zi plină de emoții atât pentru absolvenții de gimnaziu, cât și pentru familiile acestora, în prima zi a examenului de Evaluare Națională

Examenul de final de gimnaziu a debutat cu proba scrisă la limba și literatura română. Mâine este zi de odihnă pentru candidații liceeni, urmând ca joi aceștia să se întoarcă din nou la școală pentru susținerea probei scrise la matematică.

Așadar, marți, în județul Galați, 4.044 elevi au fost înscriși la limba română. „S-au organizat 116 centre de examen (aproape în fiecare unitate), 2 centre de evaluare și sunt 69 de elevi care susțin examenul în condiții speciale. La modul general, acești elevi beneficiază de acele condiții speciale: prelungirea timpului, sală separată etc, fiecare în funcția de nevoia pe care o are. Examenul se organizează în fiecare școală dacă sunt minimum 10 elevi, iar evaluarea lucrărilor se va face digitalizat pe platformă”, ne-a explicat profesorul Adrian Silivestru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Galați. Acesta a precizat că proba scrisă de marți s-a desfășurat în condiții normale.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RI

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.