Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Nouă din zece copii din mediul rural, victime ale hărţuirii în şcoală

Activitate de prevenţie la Costache Negri

Una dintre problemele grave și permanente cu care se confruntă învățământul românesc în ultimii ani este cea a bullyigului, de cele mai multe ori ținta acestuia fiind elevii vulnerabili. Din păcate, însă, nu trebuie neglijată nici situația în care un cadru didactic este agresat verbal sau chiar fizic de către elevii săi. Conform specialiștilor, în anul scolar trecut, în mediul rural, nouă din zece copii au fost victimele unei forme de bullying.

Din dorința de a diminua fenomenul, la nivelul fiecărei unități de învățământ există o comisie formată din cadre didactice care, prin activități specifice desfășurate cu elevii, își propune să combată violența în școli. În acest scop, reprezentanții Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Galați au organizat, miercuri, la căminul cultural din comuna Costachi Negri, un eveniment educativ la care au participat elevii școlii din comună, cărora le-a fost explicat pe larg ce înseamnă bullying și care sunt consecințele sale.

"Împreună cu profesorii din comisia de combatere a violenței și cu avocata Mihaela Georgescu, am desfășurat o activitate dedicată elevilor de gimnaziu de la Școala Gimnazială din Costache Negri, având ca temă bullyingul. Cu această ocazie au fost analizate formele acestui fenomen (fizic, verbal, social și cibernetic) și au fost oferite exemple concrete pentru o mai bună înțelegere. Avocata a explicat cadrul legal aplicabil în România, vorbindu-le elevilor despre drepturile și responsabilitățile fiecărei părți implicate", ne-a spus profesor psiholog Diamanta Luminița Bulai, directoare CJRAE Galați.

Activitatea s-a încheiat cu un joc interactiv, în care elevii au simulat situații de bullying și modalități corecte de intervenție, pentru a conștientiza astfel gravitatea situației și a-i educa pe participanți.

"A fost foarte interesant. Pe lângă ceea ce pățesc din punct de vedere legal, am aflat că o simplă glumă proastă făcută unui coleg poate duce la apariția bullyingului", a concluzionat una dintre elevele participante la eveniment.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RI

Articole înrudite

2 comentarii

postat de Anișoara Pop Miercuri, 5 Februarie 2025 14:48 192.168.10.*** Link la comentariu

Odată, copiii învățau instinctiv să răspundă, să se apere, să nu permită ca asemenea episoade să le definească existența. Astăzi, însă, se promovează o mentalitate de victimă!

postat de Ghioaga Vasile Luni, 10 Februarie 2025 19:57 46.97.168.*** Link la comentariu

Daca matematica nu e dăcât o opinie, al zecelea ii hartuieste pe toti ailalti noua?

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.