Școala Gimnazială Nr. 26 din Galați a câștigat 5.000 de euro
Vacanța mare a venit pentru elevii Școlii Gimnaziale Nr. 26 din Galați cu un binemeritat premiu în bani.
Elevii și cadrele didactice ale instituţiei de învăţământ au participat la un eveniment organizat de Novakid România, intitulat "Competiția şcolilor creative". În urma jurizării, Școala Gimnazială Nr. 26 a câştigat marele premiu, în valoare de 5.000 de euro.
Cu ajutorul acestu premiu, sălile de clasă vor fi reamenajate, în beneficiul elevilor, dar şi al profesorilor. "Așteptăm să vedem cum veți transforma sala de clasă într-un spațiu în care educația prinde viață. Urmăriți-ne în continuare pe paginile noastre pentru imagini și povești din culisele transformării - și pentru alte inițiative dedicate profesorilor care schimbă lumea, o lecție pe zi”, este mesajul transmis de organizatori, pe pagina de Facebook a evenimentului.
Este un premiu binemeritatpentru şcoala gălăţeană, mai ales că elevii și cadrele didactice au trudit din greu pentru a ajunge pe podium. Din banii câștigați, elevii și profesorii vor reamenaja sălile de clasă, investind şi eforturile lor, pentru a valorifica la maximum banii câștigați.





Felicitări, dna prof Daniela Năpârlică! Bravo, copii! Ați făcut o echipă minunată!
Felicitări doamnei profesor Năpârlică Daniela, persoana care s-a ocupat și a coordonat grupul de elevi inimoși! Dăruirea și profesionalismul doamnei profesor i-a ajutat să obțină această performanță!