Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Studenții din Galați protestează împotriva intenţiei de tăiere a burselor

Studenții gălățeni au ieșit în stradă pentru a-și face auzită vocea, alăturându-se protestului național inițiat în apărarea fondurilor pentru bursele studențești. Mitingul a avut loc în fața Prefecturii Județului Galați, unde tinerii au transmis un mesaj clar către autorități: „NU tăiați fondurile de burse!”

Prin intermediul paginii sale de socializare, „Liga Studenților” din Universitatea „Dunărea de Jos” a tras un semnal de alarmă în privința efectelor dramatice pe care le-ar avea reducerea bugetului alocat burselor: „În fața Prefecturii din Galați, am spus răspicat că bursele din învățământul superior nu sunt un moft, ci o necesitate pentru mii de studenți, care își pun zilnic speranța în ele pentru a-și continua studiile. Modificarea propusă ar însemna o scădere cu aproape 40% a fondului total de burse, o lovitură mult prea dură pentru viitorul comunității noastre academice.”
Tinerii susțin că bursele nu reprezintă doar un sprijin financiar, ci o garanție a egalității de șanse în sistemul educațional.

Liga a anunțat că protestele nu se vor opri și că va continua să reprezinte interesele colegilor săi, cu aceeași determinare: „Liga Studenților din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați va continua să lupte pentru drepturile studenților. Suntem uniți, suntem vizibili și nu vom accepta să ne fie ignorate cererile.”

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TD

Articole înrudite

18 comentarii

postat de Un fost student, candva… Joi, 26 Iunie 2025 15:43 82.79.138.*** Link la comentariu

Studentii care primesc burse, printrun contract, 10 ani, obligati sa munceasca in tara, in tara care ia facut ingineri, doctori, e.t.c., daca nu sa studieze afara, unde ii va costa studiile…dar cred c

postat de Gigel Joi, 26 Iunie 2025 16:08 5.13.169.*** Link la comentariu

Traiasca guvernul usere.

postat de Îmi Pare Rău Pentru Voi! Joi, 26 Iunie 2025 16:35 95.77.107.*** Link la comentariu

Păi, ce-ați făcut, măi copii? Pe 18 mai ați votat împotriva burselor voastre? Ați înghițit gogorița că altfel vor veni rușii peste voi și vor coabita cu trupele NATO?Ce-și face omul cu mâinele lui ...

postat de Profesor Joi, 26 Iunie 2025 16:44 109.166.128.*** Link la comentariu

Unde nu-i cap când ai ștampila în mână, vai de burse!

postat de Adrian Joi, 26 Iunie 2025 16:59 37.251.221.*** Link la comentariu

Trebuie sa fim solidari cu ucraina si cu moldova toti trebuie sa tragem la aceiasi caruta sa mai lase cafeaua in oras ca merge doar sa te plimbi poti face acasa la ibric...sunt momente grele pt buget

postat de Calin Joi, 26 Iunie 2025 17:41 95.76.34.*** Link la comentariu

Ati votat blugi si banane si acum nu va convine?!

postat de Lupu Lucica Joi, 26 Iunie 2025 18:59 86.120.195.*** Link la comentariu

Vai,protestează baza democrației TFL?Impotriva cui?!A tătucului?!Măi tătucule vezi ca țipă unii de foame,de-ai tăi,mucușoristi.Arunca-le ma ceva nutreț, cotcodac-cotcodac,ca te-au votat oițele

postat de Sub mandatul meu TVA nu va crește Joi, 26 Iunie 2025 19:47 104.28.33.*** Link la comentariu

Mergeți și faceți un sondaj de opinie să vedem cu cine au votat. Blugi au, să le aducem câteva banane.

postat de Caddy Joi, 26 Iunie 2025 20:03 109.166.133.*** Link la comentariu

Sa meargă la dna sa se denunțe pt ce au făcut in campanie, mai întâi.

postat de Cetitor Joi, 26 Iunie 2025 21:49 5.13.128.*** Link la comentariu

Cam subtire miscarea Eheee dacă era Dinu Gandu pe acolo va arata el cum se face greva, dar amu s-a dat cu dujmaniii. A primit un post bun așa cum de bun student a fost el. Hai...jos Vacaroiu!

postat de Gogu Vineri, 27 Iunie 2025 00:32 129.222.65.*** Link la comentariu

Probabil nu vor fi taiate bursele celor merituosi, de 9 si 10 ci doar ale celor de 6-7.

postat de florin Vineri, 27 Iunie 2025 03:34 5.13.140.*** Link la comentariu

Sunteți rusofili?Extremiștilor!Studenți legionari ce sunteți voi!Cum mă contraziceți acțiunile mirobolandei echipe ND Bolojan?Extremiștilor!!!!!

postat de pinguinu Vineri, 27 Iunie 2025 05:20 92.86.16.*** Link la comentariu

Guvernantii nostri au vrut sa taie pensiile speciale si din greseala au taiat bursele studentilor.

postat de Scoala e pentru fraeri, baetii destepti e la sedinte la partid Vineri, 27 Iunie 2025 05:49 5.2.205.*** Link la comentariu

Vreti sa taie de la ei, mult noroc. Vreti decenta, respect? Cautati mai la vest aici e taramul scolii vietii, smecheriei, pilelor si cunostintelor.

postat de nu va mai plingeti asta ati votat. Vineri, 27 Iunie 2025 06:52 86.124.200.*** Link la comentariu

Bine va face ca doar l-ati votat pe nicusor, iar oameni stiu ca dupa terminare plecat afara si lasati tara fara specialisti dacuti din bani poporului.Iar daca astea sint intentiile platiti si apoi ple

postat de Gina Vineri, 27 Iunie 2025 10:07 89.136.187.*** Link la comentariu

Mi se pare corect sa va ia bursele invatati pt voi nu pt guvern. In alta ordine de idei, de ce sa-ti dau tie bursa atat timp cat tu dupa ce termini facultatea o intinzi din tara si profesezi afara!

postat de Mihai Sâmbătă, 28 Iunie 2025 04:45 92.40.178.*** Link la comentariu

Habar nu aveți de capul,nu vi sa spus in campanie ca sunteți păcăliți, noi ăștia mai bătrâni îi știm pe domnii de la guvernare ce au făcut 35 de ani,pe voi v-au păcălit repede Antena, Pro TV și Digi.

postat de Trandafirul Galben Marți, 1 Iulie 2025 04:36 93.122.249.*** Link la comentariu

Sărăcuții studenți,au rămas fără bani de țigări,băutură,în unele cazuri,droguri. Ce haine sărăcăcioase au pe ei. Învățați cuvIntele RUȘINE și RESPECT,apoi protestați.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.