Vacanță, joc și lectură, la Clubul "BiblioVACANŢA"
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, Filiala nr. 1 „Costache Negri”, a dat startul celei de-a X-a ediții a Clubului "BiblioVACANŢA". Programul, devenit deja tradiție, se desfășoară în perioada 16 iulie - 20 august și este dedicat copiilor cu vârste între 6 și 12 ani.
Reprezentanții bibliotecii anunță deschiderea noii ediții: „Suntem nerăbdători să dăm startul unor noi aventuri în lumea cărților, să ne amuzăm cu povești noi, jocuri interesante și multe alte surprize.”
Programul va fi variat, cu activități menite să stimuleze creativitatea copiilor, să-i ajute să-și descopere talentele și aptitudinile, dar și să învețe să comunice mai bine cu cei din jur. Este o alternativă distractivă și educativă pentru petrecerea timpului liber, în care lectura se îmbină cu jocul, iar învățarea devine o joacă.
Întâlnirile din cadrul Clubului "BiblioVACANŢA" vor avea loc la sediul Filialei nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, situat pe strada Regiment 11 Siret nr. 2 A (lângă Orășelul Copiilor).





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.