Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Două licee din Galaţi, în topul naţional la admitere

În topul primelor 50 de specializări la liceele din România, în funcție de ultima medie cu care s-a intrat la admiterea de anul acesta, se află și două colegii din Galați.

Specializarea Matematică-Informatică de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, unde s-a intrat cu media 9,62, este pe locul 22 în ţară, iar pe locul 32 naţional se află specializarea Științe ale Naturii de la Colegiul Național „Costache Negri”, cu ultima medie de 9,60.

Bucureștiul domină clasamentul, cu mai bine de jumătate dintre specializările aflate în top (26), celelalte fiind la licee din Constanţa (7), Iaşi (4), Galați, Timișoara, Craiova, Cluj-Napoca, Brașov (2), Suceava, Pitești și Oradea (1).

Ultima medie de admitere în Top 50 este 9,52, în creștere față de 2024, când a fost 9,47.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Cetatean Marți, 5 August 2025 12:08 95.76.1.*** Link la comentariu

Ceea ce dovedește faptul ca cei care blamează LV A ul sau Pedagogicul nu au habar de ele sau au progenituri absente cu învățatul sau ZICALA CA, PISICA INDE NU AJUNGE ZICE CA PUTE.Zilele trecute se co

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.