Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Polițiști, inspectori școlari și elevi și-au dat mâna pentru o circulație rutieră sigură

După ce au făcut mai multe activități de prevenire pe linia siguranței rutiere cu elevi de toate vârstele de la mai multe școli și licee, polițiștii gălățeni s-au întâlnit săptămâna trecută și cu cadrele didactice, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean.
Așadar, timp de o oră, șeful Serviciului Rutier Galați, alături de responsabilul liniei de muncă „Educație rutieră”, șeful Biroului Siguranță Școlară și reprezentantul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au participat la întrunirea directorilor unităților de învățământ din județ și a inspectorilor școlari, organizată la sediul Inspectoratului Școlar Județean Galați. 
Adunarea a avut loc în contextul Planului Național de Măsuri pentru Siguranța Rutieră a Pietonilor și Bicicliștilor 2025 și al Concepției Poliției Române pentru Educație Rutieră 2025.Obiectivul principal al discuției a fost  consolidarea parteneriatului dintre poliție și școală în domeniul educației rutiere.
articol-329849_autor-146_img2.jpg
Cu această ocazie, polițiștii au subliniat importanța continuării și diversificării activităților preventiv-educative, în special pentru elevii din clasele pregătitoare, a V-a și a IX-a, precum și a implicării patrulelor școlare în activități menite să promoveze siguranța rutieră.
Prin astfel de acțiuni, Poliția Română urmărește formarea, încă de la cele mai mici vârste, a unui comportament responsabil în trafic și a unei culturi a siguranței rutiere în comunitatea școlară. Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, polițiștii gălățeni derulând acțiuni menite să consolideze parteneriatul dintre poliție, școală și comunitate, în vederea prevenirii evenimentelor rutiere și creșterii gradului de siguranță în trafic.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RI

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Școală 11 e înconjurată pe toate laturile de drumuri și parcări auto dar are doar 1 trecere de pieto Marți, 28 Octombrie 2025 11:26 5.2.205.*** Link la comentariu

Am cerut în repetate rânduri amenajarea de treceri se pietoni pe străzile adiacente SC.11 . Degeaba, toate ajung in recycle bin, pardon planul de dezvoltare. La o nenorocire tot Ponta demisionează?

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.