Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Educație prin teatru despre poluarea cu plastic a Dunării

Educație prin teatru despre poluarea cu plastic a Dunării

Programul ecologic „Cu apele curate”, inițiat de Asociația "Mai mult verde" și Lidl România, va ajunge vineri, 13 februarie, la Galați. Evenimentul va avea loc la Școala Gimnazială Nr. 29 „Sfânta Ana”, de la ora 16.00, și propune o abordare inedită a problemei poluării, prin intermediul artei teatrale.

Piesa de teatru intitulată sugestiv „Plasticul ăsta are gust de pește”, scrisă de Andreea Ioana Tănase, îi aduce pe scenă pe actorii Ana Turos și Vlad Udrescu. Spectacolul analizează traseul deșeurilor în viața cotidiană și impactul lor devastator asupra ecosistemelor. Piesa construiește trei scenarii de viitor: unul absurd, unul incomod și unul care încă mai poate fi salvat, lăsând publicul să decidă în ce lume dorește să trăiască.

Turneul, care a debutat la Brăila, pe 7 februarie, face parte dintr-o amplă strategie de combatere a poluării Dunării. Statisticile sunt alarmante: fluviul transportă anual peste 100 de tone de deșeuri de plastic.
Programul „Cu apele curate” combină acțiunile de colectare a plasticului deja existent în albie cu măsuri stricte de prevenție.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TD

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.