Vezi când încep concursurile pentru directorii de şcoli
Concursurile pentru ocuparea posturilor de inspectori şi de directori vor fi organizate eşalonat, din 2014, timp de 18 luni, a declarat, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, joi, la conferinţa privind "Starea învăţământului. Era şi timpul să se ia o astfel de decizie, având în vedere că din 2008, de mai bine de cinci ani şefii inspectoratelor şi şcolilor au fost numiţi fără concurs şi fără să îndeplinească cerinţele prevăzute de Legea Educaţiei. Şi aşa cele 18 luni prevăzute de ministru pentru această operaţie, abia de la anul viitor prelungesc la şapte ani perioada directorilor numiţi la bunul plac al inspectorilor generali.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.