Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Elevi din 25 de judeţe s-au întrecut într-un concurs naţional organizat la Galaţi

S-a încheiat, cu o frumoasă participare din ţară, Concursul Naţional „România europeană - Oameni, locuri, fapte - între trecut prezent şi viitor”, organizat de Palatul Copiilor şi Elevilor, alături de Colegiul Naţional „Mihail Kogălniceanu”. Coordonatori au fost prof. Camelia Nenu, directoarea Palatului, şi reprezentanta colegiului, prof. Violeta Neagu. Creaţiile participanţilor la concurs sunt publicate pe platforma: http://www.quinix.info/rol/. „Aplicaţia este o invitaţie adresată celor interesaţi să promoveze interesul naţional şi imaginea României în contextul integrării în patrimoniul culturii universale, având ca scop coeziunea între românii de pretutindeni, iar proiectul încurajează „educaţia de la egal la egal”, adică tinerii liceeni sau studenţi vin la Palat şi predau copiilor: engleză, germană, desen, dans etc.”, aflăm de la prof. Camelia Nenu. „Concursul a adunat şi anul acesta 25 de judeţe şi două participante din Italia, juriul având o muncă dificilă de făcut, pentru că an de an lucrările sunt tot mai bune.”
Din lipsă de spaţiu, nu putem publica toate numele câştigătorilor (şi nici ale profesorilor  îndrumători), dar reţinem măcar: Marele premiu - Vîrcolici Georges, Seminarul Teologic. Secţiunea „Istorie”: Premiul I - Rusu Felician Gabriel şi Burlan Petronela, ambii din jud. Braşov. Secţiunea „Fotografie /pps”: Premiul I - Bogdan Andrei Tofoleanu - C.T.A.T. „D. Moţoc” şi Groza Alexandru, Palatul Copiilor Braşov. Secţiunea „Pictură-grafică” - Premii speciale ale juriului: Chirvase Oana şi Dumitru Andreea, CNMK. Premiul I - Vecinu Denisa Andreea, Ghimbav, şi Palatul Copiilor. Secţiunea "Ecologie": Premiul I - Picus Ionuţ, Brăila, şi Simiz Elena. Secţiunea „Voluntariat”: prof. Gabriela Rusu, Braşov, şi prof Rădiţa Birliga.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.