Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

A început febra ÎNSCRIERILOR LA ŞCOALĂ. Luni se afişează planul de şcolarizare şi numărul de clase

Părinţii ai căror copii vor merge pentru prima dată la şcoală, în septembrie 2015, au intrat deja în febra înscrierilor. Unitățiile de învățământ afişează luni, 16 februarie, planul de școlarizare propus, respectiv numărul de clase pregătitoare alocate la fiecare unitate de învățământ, a informațiilor care permit părinților să cunoască activitatea specifică clasei pregătitoare din cadrul unității, cum ar fi: posibilitatea organizării procesului de învățământ în cadrul unei grădinițe aflate în structura școlii sau în consorțiu cu școala, posibilitatea organizării programului Școala după școală, fotografii ale spațiului în care se desfășoară activitatea la clasa pregătitoare.

Înscrierea copilului se face la şcoala de care aparţine zona în care locuieşte, potrivit metodologiei "toţi copiii ai căror părinţi cer înscrierea în clasa pregătitoare la şcoala de circumscripţie vor fi înmatriculaţi la şcoala cerută”.

De la an la an, circumscripţiile pot fi reconfigurate, pentru a exista locuri suficiente în şcoli.

În cazul în care părintele alege o altă şcoală, poate păstra opţiunea de a-şi asigura un loc la şcoala de circumscripţie.

Dacă în şcoala aleasă nu sunt suficiente locuri, sunt câteva criterii de departajare de care se va ţine cont: certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului, document potrivit căruia copilul este orfan de ambii părinţi, document potrivit căruia copilul este orfan de un singur parinte, copilul mai are un frate sau o sora înmatriculat(ă) în aceeaşi şcoală.

Părinţii ai căror copii împlinesc şase ani până la data de 31 august 2015 au obligaţia să îşi înscrie copiii în clasa pregătitoare. În cazul copiilor care împlinesc şapte ani până la acea data şi nu au fost înscrişi în învăţământul primar, părinţii lor pot cere înscrierea în clasa I. Părinții ai căror copii împlinesc vârsta de şase ani în perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2015 inclusiv pot să-și înscrie copiii în învățământul primar în clasa pregătitoare, dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare. Evaluarea se face în perioada 17 februarie - 11 martie.

Despre etapele de înscrieri în clasa pregătitoare CITEŞTE AICI -->> http://www.viata-libera.ro/educatie/63766-inscrierea-la-pregatitoare-si-clasa-i-decalata-cu-o-saptamana


CITEŞTE ŞI: Cum arată şi cum funcţionează MANUALELE DIGITALE pentru clasele I şi a II-a

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MZ

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.