Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

TINERII ŞI ORAŞUL/ Ecouri de la olimpiada de chimie - Galaţi, gazda succesului

După o aşteptare de cincisprezece ani, efortul constant depus atât de olimpici, cât şi de colectivul de profesori de chimie ai judeţului Galaţi a fost încununat de organizarea Olimpiadei Naţionale de Chimie în oraşul de la Dunăre. Evenimentul a fost trăit cu entuziasm în rândurile elevilor şi ale organizatorilor deopotrivă, în ciuda responsabilităţii sporite pe care desfăşurarea acestuia o presupune.

Graţie derulării impecabile a competiţiei, s-a evidenţiat spiritul de echipă în cadrul comitetului organizatoric, astfel că întregul efectiv al Colegiului Naţional “Vasile Alecsandri” s-a implicat în vederea obţinerii acestui succes. Recondiţionarea laboratorului de chimie, care dispune acum de dotări corespunzătoare, reprezintă o dovadă concretă a colaborării dintre elevi, profesori şi sponsori.

Privind experienţa prin ochii participantului aspirant la un loc fruntaş în clasament, olimpiada a însemnat un prilej de afirmare, de testare a propriilor limite, precum şi de acceptare a anumitor slăbiciuni inevitabile. Pentru noi, în calitate de reprezentante ale judeţului-gazdă, participarea a avut o semnificaţie cu adevărat deosebită, întrucât am simţit cu atât mai intensă datoria de a răsplăti, prin rezultatele noastre, munca celor dedicaţi bunei desfăşurări a olimpiadei. Eliberate de tensiunea specifică oricărui concurs de nivel naţional, ne dăm acum seama că acest episod al parcursului nostru academic a constituit în egală măsură o onoare şi o sursă de motivaţie pentru participările viitoare.

Mai mult decât atât, orice neajuns a fost compensat de premiile obţinute, care au confirmat încă o dată potenţialul îndreptat spre excelenţă al întregului lot gălăţean.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MZ

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.