Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

PERFORMANȚA la învăţătură, răsplătită cu BANI. Ce BURSE le acordă PRIMĂRIA elevilor gălăţeni


Peste 5.500 de elevi din învăţământul preuniversitar de stat din municipiul Galaţi vor primi burse de la bugetul local. La propunerea primarului Marius Stan, Consiliul Local a stabilit cuantumul şi numărul acestora.

Aleşii au votat acordarea unui număr de 68 burse de performanţă, în valoare de 150 de lei de elev pe lună. De aceşti bani se vor bucura elevii care au obţinut premiul I, II şi III la etapele naţionale ale olimpiadelor, concursurilor şcolare, cultural-artistice, sportive sau tehnico-ştiinţifice organizate de Ministerul Educaţiei, dar şi elevii care s-au calificat în loturile de pregătire pentru competiţiile internaţionale.

De la bugetul local vor fi plătite 4.872 de burse de merit în cuantum de 40 de lei de elev pe lună. Banii vor ajunge la elevii care au obţinut media generală cel puţin 9,00 şi nota 10 la purtare în anul şcolar anterior, respectiv în primul semestru al anului şcolar pentru elevii aflaţi în clasele de început de ciclu. Aceeaşi bursă va ajunge şi la elevii care au ocupat locurile I, II şi III la etapele judeţene ale olimpiadelor, cursurilor şcolare cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-ştiinţific, de nivel naţional, organizate de Ministerul Educaţiei.

Aleşii au mai aprobat şi acordarea unui număr de 27 burse de studiu, de 35 de lei de elev pe lună (din care două pentru clasele V-VIII şi 25 pentru clasele IX-XII) şcolarilor din care au obţinut media generală cel puţin 9,00 şi nota 10 la purtare în anul şcolar anterior, respectiv în primul semestru al anului şcolar pentru elevii aflaţi în clasele de început de ciclu.

Tot de la bugetul local vor mai fi acordate şi 560 burse de ajutor social de 35 de lei de elev pe lună.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.