Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

TINERII ȘI ORAȘUL/ Competiţie regională de robotică, la Facultatea de Inginerie din Galați

24 de echipe, totalizând 72 de elevi, coordonate de peste 20 cadre didactice din Galaţi, Brăila, Buzău şi Vrancea, au participat duminică, în corpul D al Universităţii, la a IV-a ediţie a competiţiei regionale de robotică educațională World Robot OlympiadTM Galaţi 2016, organizată de Departamentul Ingineria Fabricaţiei, din cadrul Facultăţii de Inginerie.

Echipele au construit şi programat aplicaţii robotice educaţionale, cu ajutorul produselor Lego® Mindstorms™ Education, pe tema “Rap The Scrap”/ ”Colectarea, sortarea şi reciclarea deşeurilor”, tematică propusă de India, ţara organizatoare a olimpiadei internaţionale World Robot OlympiadTM 2016. Astfel, cele două categorii competiţionale au fost: Standard şi Creativitate, elevii având teme impuse (Standard 1: “Clean Road to School”/ “Un drum curat către şcoală”, Standard 2: “Waste Sorting”/ “Sortarea deşeurilor” şi Standard 3: “Recycling Plant”/ “Unitate de reciclare a deşeurilor”). Premii speciale au fost acordate Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri” din Galaţi (prof. Lizeta Iordachi), Colegiului Economic "Virgil Madgearu" din Galaţi (prof. Daniela Dinică şi prof. Iulia Hărăbor) şi Centrului de Excelenţă în Robotică Educaţională - Vrancea (prof. Săndel Agache). La Categoria Standard II, câştigătoare au fost echipele ESG Robotics şi Electronic VAT de la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" Galaţi şi Quatra de la Colegiul Tehnic “Panait Istrati” din Brăila. La Standard III, au fost evidenţiaţi elevii de la CNVA, echipa aparţinând Centrului de Excelenţă pentru Robotică Educaţională Vrancea şi cei de la Colegiul Economic "Virgil Madgearu". La Creativitate, Premiul I a revenit echipei Quicksilver de la Liceul Teoretic "Dunărea" Galați.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.