Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

TUR PIETONAL GRATUIT - ”Şcoalele gălăţene în prag de secol XX”


Asociaţia "Mila 80" organizează duminică, 19 iunie, traseul-cultural "Şcoalele gălăţene în prag de secol XX". Iniţiativa le propune gălăţenilor un tur ghidat gratuit prin care să fie adus un omagiu educatorilor, învăţătorilor şi profesorilor care au pus umărul la crearea unei elite locale la începutul secolului trecut şi a unui climat cultural unic în istoria Galaţiului.

Turul se va desfăşura duminică, de la ora 17.00, cu plecare din faţa Facultăţii de Drept (intersecţia străzilor Domnească şi Episcop Melchisedec Ştefănescu), urmând a fi atinse următoarele obiective: Seminarul Teologic, Pensionul Notre Dame de Sion (Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice), Căminul Şcolii (imobil din strada Domnească nr. 83), Casa Învăţătorilor (Casa Corpului Didactic), Palatul Şcolilor Comerciale (Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport şi Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor), Liceul “Vasile Alecsandri”, Şcoala Publică de Băieţi Nr. 1 (Şcoala Nr. 24), Şcoala Domnească (Mavramol), Liceul Comunităţii Evreieşti (fosta incintă a Liceului Al.I.Cuza) şi Şcoala Normală de Învăţători (Liceul Pedagogic).

"Şcoalele gălăţene în prag de secol XX” este un traseu-cultural care va spune povestea Galaţilor din preajma Marelui Război; un traseu despre elite şi cosmopolitism, despre opţiunile pe care le avea un copil în acel context istoric, cu  prejudecăţi, dar şi cu tabieturi, despre rigoare şi uniforme, despre oamenii de cultură şi despre tinerii entuziaşti care aveau să schimbe faţa oraşului. Un traseu despre Galaţii dinaintea măreţiei interbelicului.

"Şcoalele gălăţene în prag de secol XX" reprezintă prima acţiune din proiectul "Învăţăm în stradă istoria din cărţi". Asociaţia "Mila 80" reuneşte oameni interesaţi de patrimoniul local, de istoria comunităţii, de evoluţiile sociale locale şi de obiceiurile specifice Galaţiului.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.