Oaspeţi la Universitatea ”Dunărea de Jos” | PRINCIPESA MARGARETA, la deschiderea anului universitar
Alteţa Sa Regală Principesa Margareta a României a participat, luni, la deschiderea anului universitar la Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie a Universităţii “Dunărea de Jos” din Galaţi. Evenimentul a debutat cu un Te Deum în Catedrala Episcopală, oficiat de un sobor de preoţi, în frunte cu IPS Casian, Arhiepiscopul “Dunării de Jos“, în prezenţa cadrelor didactice de la Universitate şi a simpatizanţilor Casei Regale. “Cinste şi onoare celor care studiază în marile universităţi ale lumii şi apoi se întorc în ţară nu pentru a primi, ci pentru a dărui. Mi se pare, Alteţa Voastră, că aţi ales, de ani de zile, cea mai frumoasă şi concretă formă de a ne şcoli, la şcoala iubirii. Să dăruim timp, credinţă, pasiune, determinare şi, dacă se poate, şi ceva din noi, pentru cei mai trişti şi mai săraci e o lecţie foarte frumoasă, pe care ar trebui să o învăţăm toţi”, a declarat IPS Casian, la finalul slujbei, în care s-a adresat un gând pios şi reprezentanţilor Casei Regale, trecuţi la cele veşnice: Regele Carol I şi Regina Elisabeta, Regele Ferdinand şi Regina Maria şi nu în ultimul rând, Regina Ana.
Istoria Galaţiului se împleteşte cu destinul Casei Regale
În Aula Magna, după Gaudeamus, de faţă cu studenţii, Ion Cordoneanu, decanul Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie a arătat influenţa Casei Regale asupra Galaţiului, de-a lungul timpului. “În 1894, Regele Carol I a asigurat cel mai important fond de donaţie pentru Biblioteca “V.A. Urechea” din Galaţi, după acela al fondatorului ei, iar volumele se găsesc şi astăzi în patrimoniul Bibliotecii. Semnificativă pentru istoria Dunării de Jos este punerea pietrei de temelie pentru Catedrala Arhiepiscopală de către Regele Ferdinand şi Regina Maria, în anul 1906. Galaţiul a fost, de asemenea, oraşul în care s-a oprit Regele Mihai, în prima sa vizită în Moldova, după întoarcerea acasă. Iar în 2006, familia regală a participat la Sărbătoarea Învierii lui Hristos la Galaţi, marcând astfel 100 de ani de la înfiinţarea lăcaşului de cult. Sunt date semnificative care aşează Galaţiul în istoria României, singura istorie care contează şi care nu trebuie uitată de locuitorii ei”, a precizat Ion Cordoneanu.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.