Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

CATEDRA. Ziua Educaţiei la Liceul din Iveşti


Elevii Liceului Tehnologic "Hortensia Papadat-Bengescu" din Iveşti au pregătit o surpriză cadrelor didactice, realizând  un program artistic, pentru a-i sărbători de Ziua Mondială a Educaţiei. În deschidere, prezentatorul activităţii, elevul Adrian Capriş  din clasa a VIII-a B a ţinut să puncteze importanţa educaţiei pentru noi toţi.

“Educaţia este principalul vehicul prin care adulţii şi copiii marginalizaţi din punct de vedere economic şi social se pot ridica din sărăcie şi pot obţine mijloacele de a participa pe deplin la viaţa comunităţii.”"A urmat o prezentarea pe calculator "Legenda învăţătorului”, urmărită cu emoţie atât de elevi, cât şi de cadrele didactice. Eleva Geanina Talabă din clasa a XII-a, a citit despre “Educaţia şi formele sale”, amintind toate formele educaţiei, modul cum pot fi achiziţionate şi importanţa lor în formarea viitorului adult. Apoi s-au recitat poezii şi mici citate despre educaţie. S-a cântat „Învăţătorii mei”, al cărui refren a fost fredonat şi de spectatori şi ascultat cu emoţie de cadre didactice.

Spre finalul activităţii, elevii au transmis mulţumiri cadrelor didactice: „Această zi este o ocazie deosebită să vă aducem cele mai sincere şi frumoase urări de bine, sănătate, dumnevoastră, cei care sunteţi atât de dragi pentru fiecare dintre noi. Vă aducem cuvinte de mulţumire pentru munca imensă pe care o depuneţi pentru noi. Chiar de v-am greşit uneori, chiar dacă am fost neatenţi la ore, vă rugam să ne iertaţi. Vă mulţumim din suflet ca ne încurajaţi şi aveţi atâta răbdare cu noi”, a spus, în numele tuturor colegilor ei, eleva Emanuela Tânjală din clasa a VIII a B. Pentru a deconecta publicul, s-a prezentat un colaj de dansuri, foarte apreciat de toţi participanţii. Activitatea s-a încheiat cu melodia "De ziua ta" cântată de toţi participanţii peste care au nins confetti multicolore.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.