Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Emil Constantin, Profesor Emerit al Universităţii "Dunărea de Jos"

Prof. dr. ing. Emil  Constantin a primit titlul de Profesor Emerit al Universităţii "Dunărea de Jos", în semn de recunoştinţă pentru că a transformat radical Universitatea, în timpul mandatelor sale de rector (1996-2004). Emil Constantin este cel care a înfiinţat Facultatea de Medicină, Facultatea de Arte, Facultatea Transfrontalieră de Ştiinţe Umaniste, Economice şi Inginereşti, dar şi cel care a format, în cei 42 de ani de carieră universitară, generaţii de specialişti, în cadrul Facultăţii de Inginerie.

Laudatio şi cuvintele frumoase ale celor prezenţi au încercat să cuprindă cât mai mult din vasta activitate a profesorului gălăţean, un vizionar, care a iniţiat programele de studii de licenţă Utilajul şi Tehnologia Sudării, Roboţi Industriali şi Mecatronică şi a deschis calea derulării, în prezent, la Galaţi a cursurilor EWE (European Welding Engineer) şi IWE (International Welding Engineer), de recunoaştere internaţională a inginerilor care îşi desfăşoară activitatea profesională în domeniul sudării.

Prof. dr. ing. Emil Constantin a publicat 14 cărţi şi monografii şi peste 200 de articole în reviste ştiinţifice. Este prim autor sau coautor a 11 brevete de invenţie şi a condus 15 proiecte naţionale şi internaţionale de cercetare. Este Doctor Honoris Causa al Universităţii Le Havre (2002), Membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România (2002), decorat cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de cavaler din partea Preşedintelui României (2000) şi Cetăţean de Onoare al municipiului Galaţi (2009).

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.