Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cu câţi BANI vor fi premiaţi elevii olimpici şi profesorii lor

Elevii care au obţinut premii şi menţiuni la olimpiadele naţionale şi internaţionale organizate de către Ministerul Educaţiei Naţionale, în anul şcolar 2016-2017, dar şi profesorii care i-au pregătit vor fi premiaţi cu bani de la bugetul local.

Chiar înainte ca proiectul de hotărâre să fie supus votului aleşilor, iniţiatorul, primarul Ionuţ Pucheanu, a propus o suplimentare cu zece la sută a sumelor prevăzute iniţial. "Un bonus de zece la sută cred că, după calculele făcute, ne-am permite", a precizat edilul, iar aleşii au fost de acord.

Astfel, David Manolescu, care a obţinut premiul al III-lea la Olimpiada Internaţională a Elenismului, şi Ana Teodora Grigore, care a obţinut premiul al III-lea la Olimpiada Internaţională de Lectură, vor primi câte un premiu de 3.630 de lei, la fel ca şi cadrele didactice care s-au ocupat de pregătirea lor. Alexandra Rogojină şi Theodora Medeea Cîrlan, care s-au întors cu premii speciale de la Olimpiadele Internaţionale de Lectură şi, respectiv, Elenism, şi cadrele didactice care le-au pregătit vor fi premiate cu câte 2.640 de lei.

Iată şi recompensele pentru rezultatele de la olimpiadele naţionale: 2.200 de lei pentru premiul I, 1.540 de lei pentru premiul al II-lea, 1.100 de lei pentru premiul al III-lea şi 660 de lei pentru menţiune.

Decizia aleşilor prevede că elevii care au obţinut performanţe la olimpiade la discipline diferite vor fi premiaţi pentru fiecare performanţă în parte, acolo unde certificarea premiilor şi menţiunilor s-a făcut prin diplomă înregistrată. În schimb, cadrele didactice care au îndrumat mai mulţi elevi premiaţi la olimpiadele naţionale şi internaţionale vor primi un singur premiu în bani, egal cu valoarea celui primit de către elevul care a obţinut cea mai bună performanţă.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.