Nesimţirea, amendată de 127 de ori
Curăţenia nu e tocmai punctul forte al gălăţenilor. Cu toate acestea, potrivit viceprimarului Nicuşor Ciumacenco (FOTO), în primul trimestrul al anului 2010, cei aproximativ 60 de poliţişti comunitari de la serviciul Ordine Publică au constatat şi aplicat un numar de 127 contravenţii privind curăţenia în municipiul Galaţi.
S-au dat 32 de sancţiuni pentru spălarea autovehiculelor pe domeniul public, 26 pentru murdărirea străzilor şi aleilor cu noroi, a mobilierului urban, mâzgălirea zidurilor, 69 pentru depozitarea pe străzi sau alte spaţii aparţinând domeniului public, de moloz, gunoi sau chiar ambalaje de la diferite societăţi comerciale.
Valoarea totală a amenzilor aplicate este de 49.800 lei. Ciumacenco spune că doar 60 de poliţişti au competenţă pe partea de curăţenie, dar nu fac numai asta.
„O să am o discuţie cu Poliţia Comunitară să vedem de ce sunt doar atâtea amenzi. Important nu e numărul, ci faptul că se amendează”.
„Nu poţi să-l amendezi decât dacă îl prinzi pe respectivul că încalcă normele privind curăţenia. Nici să punem ţintă zece amenzi pe zi nu e normal”, a declarat viceprimarul.
Numărul mic de amenzi ar putea fi justificat şi de faptul că în perioada monitorizată au fost trei luni de iarnă.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.