Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

PAŞA SMIRNOV

Discret şi definitiv, Paşa Smirnov ne-a părăsit. Viaţa ei a fost la fel de cuminte precum pânzele pe care aşternea culoarea. Şi la fel de plină.

Un plastician dăruit de Dumnezeu cu talent, un grafician de excepţie, om al şcolii ce a iniţiat generaţii de tineri în tainele artei plastice, Paşa a fost obligată să-şi  petreacă ultimii ani din viaţă răvăşită de o boală incurabilă.

S-a născut în noiembrie 1946, în comuna C.A.Rosetti, din judeţul Tulcea.

A absolvit  Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din Bucureşti în anul 1972.

A fost membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România. Evoluţia sa a fost constantă şi expoziţiile personale deschise la Galaţi erau rodul unei munci susţinute, Paşa Smirnov respectându-şi publicul şi menirea.

Are lucrări în colecţii din Anglia, Austria, Franţa şi Germania, cât şi la mulţi dintre prietenii care au preţuit-o. Ultima perioadă din viaţa sa a fost o continuă încercare, până când Cel de Sus a ridicat-o spre zările cărora nu le-a uitat niciodată culoarea. Dumnezeu să o odihnească în pace!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
Viaţa liberă

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.