Mircea Ispas: „Joi vine apa caldă”
„Revizia instalaţiilor de termoficare a ajuns la final. Joi, 17 iunie, vor fi realimentaţi cu apă caldă toţi consumatorii din municipiul Galaţi”, a declarat, ieri, Mircea Ispas, directorul de producţie al societăţii de distribuţie a apei calde şi a căldurii Apaterm SA.
Conform programării iniţiale, restricţia, care a fost instituită pe 7 iunie în tot oraşul, urma să opereze până la data de 30 iunie.
În acest interval a fost programată a patra şi ultima etapă a programului anual de revizii la instalaţiile de termoficare ale producătorului de agent termic Electrocentrale Galaţi şi ale distribuitorului Apaterm.
În primele trei etape, alimentarea cu apă caldă a fost oprită izolat, câte 11 zile: cartierul Dunărea în intervalul 12-23 aprilie, Ţiglinele şi Siderurgiştilor-Vest în perioada 3-14 mai şi nordul oraşului în intervalul 17-28 mai.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.