Astăzi, 9 martie, Sfinţii 40 de mucenici din Sevastia
Pe 9 martie, an de an, creştinii aşteaptă sărbătoarea Sfinţilor 40 de mucenici din cetatea Sevastiei. Pentru această zi, româncele au moştenit o frumoasă tradiţie, care se îmbină armonios cu istoria.
Cei patruzeci de mărturisitori în Hristos au trăit pe vremea împăratului Lucinius (308-324), în ţinutul Capadochiei. Toţi erau ostaşi şi slujeau în localitatea Sevastia din Armenia. Slujeau împăratului pământesc, raportându-se la Dumnezeu, ca „soldaţi ai lui Hristos”. Acesta a fost motivul împăratului de a ordona ca aceşti ostaşi să fie aruncaţi într-un lac cu apă îngheţată.
Pentru că nu au cedat în credinţă, cu excepţia unuia dintre mucenici care s-a dezis de Hristos, celorlalţi li s-au rupt gleznele. Trupurile lor au fost aruncate în apa lacului Sevastia, iar mai târziu au fost adunate şi cinstite ca Sfinte Moaşte. Părticele din Moaştele Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia se găsesc astăzi la mănăstirile Neamţ şi Antim.
Se mai spune că una dintre mamele soldaţilor a venit să-şi îngrijească fiul, dându-i să mănânce pâine cu miere şi nucă. De aici obiceiul ca, în această zi, creştinele să modeleze din aluat de post „mucenici” sau „sfinţişori”, fierţi sau copţi, pe care-i dau de pomană de sufletul celor din veac adormiţi.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.