Miss şi Mister Boboc de la Medicină
Societatea Studenţilor Medicinişti Galaţi, Facultatea de Medicină şi Farmacie şi Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi dau startul distracţiei înaintea vacanţei, organizând cea de-a IX-a ediţie a Balului Bobocilor Medicinişti, pe 15 decembrie, începând cu orele 22,00, în Club Fratelli Galaţi. Cei mai îndrăzneţi boboci ai Facultăţii de Medicină şi Farmacie vor încerca să convingă juriul că sunt creativi, deştepţi şi suficient de carismatici să primească mult râvnitele titluri de „Miss şi Mister Boboc 2017”.
„Balul Bobocilor Medicinişti Galaţi valorifică potenţialul artistic, estetic, fizic şi psihic al studenţilor-boboci pentru sprijinirea dezvoltării continue a personalității individuale a acestora, dar evenimentul asigură și o oarecare integrare a tinerilor în viaţa socială. Chiar dacă Facultatea de Medicină nu este una uşoară, studenţii medicinişti ştiu să-şi facă timp şi pentru puţină distracţie şi socializare, elemente care trebuie să se regăsească în viaţa fiecărui student”, a declarat Valentina Mihalcea - preşedinte SSMG.
La eveniment sunt aşteptaţi toţi studenţii Universităţii „Dunărea de Jos” Galaţi, precum şi absolvenţi, tineri din comunitatea gălăţeană, cadre didactice ale Facultăţii de Medicină şi Farmacie, parteneri, sponsori şi nu numai. Invitatul special este SPEAK, care nu vine singur, ci împreună cu Ştefania. Atmosfera va fi întreţinută de prezentatorul MC Mihai Bejan.
Balul Bobocilor Medicinişti se organizează la Galaţi încă din 2009.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.