Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

De Crăciun, fii mai nebun!

* Un primar PSD din Gorj, Micky Nioată, așa i se spune, a fost trimis în judecată de către DNA, împreună cu fiica sa, deoarece a primit zeci de mii de euro din fonduri europene pentru a crește vaci. Urmașa lui Micky locuiește în Anglia, iar primarul n-are nicio vacă. Totuși, există măcar o bovină în această ecuație, rămâne de stabilit în instanță cum o cheamă și cât merită. În plus, povestioara e populată și cu măgari.

* Trei elevi din România au fost reținuți zilele trecute într-o veritabilă săptămână altfel. Doi dintre ei și-au agresat fizic profesorii, iar celălalt a apelat la o metodă old school: și-a șantajat câțiva colegi. Parcă mai veniți de acasă, pe astea le înțeleg și eu, pare să-și spună Pop-Plop, ministrul de resort. Prea erau vehiculate informații despre olimpiade și medalii cucerite de adolescenți români...  

* În weekend, m-au agasat reclamele la produse care opresc diareea. Sau, mă rog, care o inhibă. Să ne așteptăm la ceva prost de Sărbători? Pântecăraia, din ce spun analiștii economici, ar urma să ne lovească după 1 ianuarie încolo. 

* Mai întâi a fost #rezist, apoi l-au confecționat unii pe #ajunge, cu toate că nu a fost pus în practică. Nu vi se pare că e tot un fel de #metoo, dar și mai ipocrit decât hashtag-ul inventat peste Atlantic? Apropo de #metoo, o duduie de la Fox News s-a trezit în decembrie 2017 că Donald Trump a sărutat-o pe buze cu ani verzi în urmă. Deja încep să mă tem de tentativele de relații din adolescență... Vă rog, nu-mi ridicați cota, vă rog!

* Deputatul PSD Florin Manole a depus o inițiativă legislativă privind înființarea de camere speciale pentru consumatorii de droguri injectabile, încăperi în care aceștia să fie supravegheați și consiliați de echipe multi-disciplinare de profesioniști și să primească seringi sterile. De Crăciun, fii mai bun, fii mai special, parcă așa era colindul. Îmi încerc și eu șansa:

1. Bine că s-a terminat nebunia în Educație, iar apariția elevului de liceu care îi trage bobârnace profesoarei este cel mai contondent argument.
2. Bieții consumatori merită și bombonele de brad, celebrele fondante, ca să simtă și ei aroma puternică a sărbătorilor de iarnă.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.