Remember. Coriolan Drăgulescu (1907-1977)
Coriolan Drăgulescu s-a născut la Vărădia, județul Caraș-Severin, pe 4 aprilie 1907. A urmat cursurile Facultății de Științe din Cluj, unde, în 1936, și-a susținut doctoratul. După absolvire, s-a îndreptat spre cariera didactică, fiind asistent la Catedra de Fizică Generală Experimentală, asistent și șef de lucrări la Catedra de Chimie Anorganică și Analitică a Facultății de Științe din Cluj, precum și primul decan al Facultății de Chimie Industrială din Timișoara. Împreună cu Ilie Murgulescu, a înființat la Timișoara, în cadrul Institutului Politehnic, Facultatea de Agronomie, în 1945. Cercetările sale au abordat diferite probleme: cercetarea resurselor naturale ale României, separarea și obținerea metodelor rare din resurse naturale indigene, abordarea unor studii în chimia coordinativă și cea a solvenților neapoși. Este autorul lucrărilor: "Analiza chimică volumetrică", "Introducere în chimia anorganică modernă" ș.a. A scris și monografia "Chimia structurală modernă". A reprezentat România în Consiliul Uniunii Internaționale de Chimie Pură și Aplicată. S-a stins din viață pe 1 iunie 1977, la Bucureşti.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.