Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Remember. Grigore Crăiniceanu (1852-1935)

Generalul Grigore Crăiniceanu, participant la Războiul de independență (1877-1878) și la Primul Război Mondial (1916-1918), s-a născut pe 20 iulie 1852, în localitatea Crainici, județul Mehedinți. A absolvit Colegiul "Sf. Sava" din București, după care a urmat cursurile Școlii Militare din Iași și pe cele ale Școlii de Ofițeri de Geniu din București, pe care a absolvit-o în 1873. Și-a continuat pregătirea la Școala de Aplicație de Artilerie din Bruxelles. În vara anului 1877, a condus lucrările de fortificație de la Calafat, unde s-au construit forturi şi amplasamente pentru bateriile de artilerie. În anii Războiului de Reîntregire Națională (1916-1918) a contribuit la întărirea și modernizarea liniei fortificate Galați - Nămoloasa - Focșani. Este autor al unor lucrări de specialitate, între care: "Constituirea cetăţilor şi fortificarea ţărilor cu aplicaţiuni la fortificarea României" - lucrare distinsă cu Premiul Academiei Române, "Utilitatea cetăţilor", "Tratat de fortificaţiune". A fost ministru de război şi a fondat "Revista armatei " (1883). A fost membru titular al Academiei Române. A încetat din viață la București, pe 1 octombrie 1935.
Remember, colecție de articole
Oameni de seamă

 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.