Desert clasic pentru întreaga familie
Această rețetă simplă și reconfortantă te va încânta cu fiecare mușcătură, oferind o explozie de arome de dovleac, scorțișoară și condimente calde. Savurează un desert clasic, perfect pentru a fi împărtășit cu cei dragi.
Ingrediente: 1 cană mare cu apă călduță (300 ml), 5-6 linguri ulei, ½ linguriță de sare, 1 lingură zahăr, 1 plic drojdie uscată (7 g), făină cât cuprinde; umplutură: 1 farfurie adâncă cu vârf dovleac răzuit, 2-3 linguri zahăr pentru fiecare rulou, scorțișoară măcinată ori zahăr vanilat (1/2 plic pentru fiecare rulou), după gust, ulei pentru uns foile, zahăr pudră vanilat pentru decor.
Din aceste ingrediente se frământă un aluat până nu se mai lipește de mâini, apoi se lasă la dospit circa 30 minurte, la loc călduț. Se împarte coca în 4 părți egale. Fiecare parte se întide cu făcălețul în foaie subțire (ca la tăiței), se unge cu ulei, se întinde uniform un sfert din dovleacul ras, se presară zaharul și zaharul vanilat/ scorțișoara. Se rulează păstrând în marginile laterale câte 2 cm de foaie neacoperită cu dovleac, care se pliază spre partea inferioară a ruloului (pentru a nu curge dovleacul ori siropul acestuia în timpul coacerii), se aşază în tava tapetată cu hârtie de copt, se unge cu ulei și se coace la foc mediu până se rumenesc deasupra.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.