Remember. Onisifor Ghibu (1883-1972)
Onisifor Ghibu, profesor de pedagogie, s-a născut pe 31 mai 1883, în orașul Săliște din județul Sibiu. A urmat studii universitare la București, Budapesta și Jena, obținând doctoratul în filosofie și pedagogie în 1909.
A fost inspector școlar primar ortodox pentru școlile din Transilvania și profesor de pedagogie la Institutul Teologic din Sibiu. În perioada 1919-1940, a fost profesor la Universitatea „Dacia Superioară” din Cluj (actuala Universitate ”Babeș-Bolyai”).
A fondat și a editat publicații de cultură precum „Ardealul” și „România Nouă”. A publicat studii și cercetări privind istoria literaturii și a învățământului românesc din Transilvania în primele decenii ale secolului al XX-lea. Dintre acestea amintim: „Cercetări privitoare la situația învățământului primar și la educația poporală”, „Despre educație”, „Din istoria literaturii didactice românești”, „Prolegomenă la o educație românească”.
În 1919, a fost ales membru corespondent al Academiei Române.
S-a stins din viață pe 31 octombrie 1972, la Sibiu.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.