Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

A cântat în faţa a 7.000 de spectatori - Maria Crăciun a deschis festivalul din Belarus

Maria Crăciun a onorat invitaţia organizatorilor Festivalului „Slavianski Bazaar” de la Vitebsk, Belarus, între 12 şi 21 iulie. De la acest festival-concurs, Maria a revenit la Galaţi, în 2009, cu Marele Trofeu. Gălăţeanca a fost invitată, alături de deţinătorii trofeelor din anii precedenţi, la ceremonia de deschidere a festivalului, unde a cântat în faţa a 7.000 de spectatori. „Ceremonia de deschidere a avut loc în grandiosul amfiteatru ˝Summer Scene˝. Nu au lipsit preşedinţii din Belarus şi din Ucraina”, ne-a spus Cătălina Crăciun, mama Mariei.
Maria Crăciun a interpretat îngereşte (vă puteţi convinge, ascultând înregistrarea pe Youtube) ˝Ave Maria˝ lui Franz Schubert şi şlagărul internaţional „La vie en rose”, cu care a obţinut Premiul Juriului la Rai Uno, în anul 2011.
Gălăţeanca noastră a primit felicitările directorilor de festival Rodion Bass şi Antonina Salnikova, flori şi o invitaţie de preţ. „Directorul Filarmonicii Naţionale din Chişinau, Marian Stircea, i-a oferit Mariei o colaborare, respectiv, alcătuirea unui cântec cu care să se prezinte, în anul viitor, la Eurovision Junior", a adăugat Cătălina Crăciun.
Maria le mulţumeşte tuturor celor care i-au dat încredere şi au format-o pe drumul cântecului; în mod special maestrului Nicolae Caragia şi arhicunoscutului interpret Adrian Daminescu.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MS

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.