Încă un autobuz hibrid pe străzile oraşului Galați
Compania Solaris şi-a prezentat, la Galaţi, ultimul model de autobuz hibrid, Solaris Urbino 12 Hybrid, în colaborare cu societatea de transpot local Transurb.
Autobuzul are 12 metri lungime, este fabricat în Polonia şi se diferenţiază de modelele anterioare printr-un nou interior, preţ redus şi capacitate de limitare a emisiilor de gaze nocive. "Motorul diesel este doar un generator, iar consumul este astfel diminuat cu până la 30 la sută", a explicat managerul de vânzări al companiei Solaris, Ovidiu Borcea.
Rerezentanţii autorităţilor locale au participat la testul de pe străzile oraşului şi au avut ocazia să vadă cum se comportă vehiculul pe şosea. Acestea nu exclud posibilitatea unei colaborări cu firma Solaris în viitor. "Noi ne dorim astfel de mijloace de transport şi cred că, în curând, le vom avea", a spus primarul Ionuţ Pucheanu.
Autobuzul hibrid poate funcţiona atât pe combustibili fosili, cât şi pe electricitate. Vehiculul are baterii, care se reîncarcă foarte rapid, în aproximativ o oră. Cu o singură încărcare de baterie, autobuzul poate parcurge o sută de kilometri, cu zero consum de carburant, rezultând şi o reducere a poluării.
După ce s-au plimbat deja cu Mercedes-Benz Citaro Hybrid, gălăţenii vor putea să testeze şi modelul Solaris, până pe 16 august.
{gallery}autobuz-hibrid-solaris-galati{/gallery}





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.