Fostul sediu al Comisiei Europene a Dunării, reabilitat de CJ
Consiliul Judeţean Galaţi informează, pe site-ul propriu, că a depus solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Restaurare şi amenajare sediu Comisia Europeană a Dunării”. Este încă un pas făcut de CJ pentru reabilitarea clădirii istorice din str. Mihai Bravu nr.16, care găzduieşte în momentul de faţă sediul central al Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia”.
Restaurarea şi amenajarea de către CJ Galaţi a actualului sediu al bibliotecii nu înseamnă că instituţia va fi nevoită să se mute în altă parte. Proiectul în sine vizează doar clădirea, partea arhitecturală. Conform reprezentanţilor CJ, proiectul este în stadiul de pregătire, apropiindu-se de faza aprobării indicatorilor tehnico-economici din Documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie (DALI), lucru care, cel mai probabil, se va întâmpla în următoarea şedinţă a consilierilor judeţeni.
Suma totală estimată pentru realizarea proiectului este de 7.205.911 lei, inclusiv TVA. S-a identificat deja o posibilitate de finanţare din fonduri europene, dar se aşteaptă lansarea apelului de proiecte respectiv pentru a vedea toate condiţiile impuse.
Lucrările care se vor face la fostul sediu al Comisiei Europene a Dunării vor fi de restaurare, amenajare şi conservare arhitecturală. Se va lucra şi la acoperiş, şi la o parte a instalaţiilor, va fi amenajată curtea, iar întreaga clădire va fi digitizată (scanată 3D, pentru a se obţine o copie fidelă a sa în format electronic). Vor fi create, de asemenea, vitrine de expunere pentru colecţiile speciale ale bibliotecii şi pentru păstrarea lor, acestea fiind eligibile în proiect pentru că fac parte din patrimoniul mobil.
Palatul Comisiei Europene a Dunării, de pe strada Mihai Bravu nr. 16, monument istoric al Galaţiului, este o elegantă construcţie cu două etaje, în stil neoclasic. Clădirea a fost construită în perioada 1893 – 1896, a fost distrusă în Primul Război Mondial, apoi reconstruită în 1923. Comisia Europeană a Dunării a fost înfiinţată în 1856, prin Tratatul de la Paris, care a pus capăt Războiului Crimeii, iar primul său sediu a fost stabilit la Galaţi. Până la construirea clădirii de pe strada Mihai Bravu, sediul Comisiei a fost în casa lui Antoni Negroponte, consul onorific al SUA la acea vreme.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.