Apă scumpă în orașul dintre... ape
Operatorul economic local Apă Canal SA practică un preț destul de ”piperat” al producerii, transportului și distribuției apei potabile în Galați, 4,62 lei/mc exclusiv TVA. În urma majorărilor succesive survenite urmare hotărârilor de consiliu local (HCL) din iulie 2019, acest preț ne situează pe locul 7 la nivel național, între cei 45 de operatori economici care furnizează servicii identice în municipii și orașe din România. Practic, cel mai ridicat preț al metrului cub de apă este cel distribuit de AQUAVAS SA Vaslui (5,22 lei fără TVA), urmat în acest top de societatea de profil din Voluntari (4,89 lei) și una dintre cele două firme ce operează în Ploiești (4,85 lei).
Mult mai rezonabil din punct de vedere al tarifului practicat este prețul metrului cub de apă canalizat și epurat de Apă Canal SA, 3,00 lei fără TVA , poziționându-se undeva la mijlocul clasamentului sui-generis (locul 25).
Societatea comercială Apă Canal SA, înființată prin HCL în anul 2004, are ca obiect de activitate ”captarea, tratarea și distribuția apei” și a realizat în anul 2018 un profit de 5,7 milioane lei, cu un număr mediu de 1.017 salariați.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.