Cetățeni de onoare ai județului Galați
O ședință solemnă a avut loc ieri, 19 decembrie la Consiliul Județean Galați. După un deosebit moment artistic, cu specific de iarnă, ultima ședință din acest an a instituției a marcat momentul depunerii jurământului de către noul consilier județean, Ovidiu Cristoloveanu.
Am remarcat, de asemenea, aprobarea cooperării dintre Consiliul Județean Galați şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Galați, în vederea realizării proiectului „O zi la muzeu pentru copiii din mediul rural din judeţul Galaţi”, dar și aprobarea proiectului „Creșterea eficienței energetice pentru Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Sf. Cuvioasa Parascheva” și a cheltuielilor legate de acesta.
Ulterior, odată încheiate aspectele tehnice ce au vizat aprobarea unor acorduri, indicatori tehnico-economici, taxe, tarife și bugete a urmat momentul solemn de acordare post–mortem a titlului de „Cetăţean de Onoare al judeţului Galaţi” pentru două personalități marcante ale culturii gălățene, sculptorul Sergiu Dumitrescu și scriitorul și cineastul Maximilian Popescu Wella. Totodată, același titlu atât post-mortem, cât și în viață a fost acordat și unor revoluționari gălățeni care s-au remarcat în mod deosebit prin acte de bravură, având calitatea de „luptător pentru victoria revoluției române din decembrie 1989 – luptător remarcat prin fapte deosebite”.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.