Marius Stan candidează din nou
Ieri, 10 ianuarie în sala de conferințe neîncăpătoare de la Vila Classic, noul partid ”Împreună pentru Moldova” și-a lansat candidatul la Primăria municipiului Galați. Este vorba despre fostul edil-șef Marius Stan, revenit de curând în politică, după trei ani și jumătate de absență. De altfel, actualul președinte al clubului Petrolul Ploiești a ținut să menționeze cu această ocazie că: ”nu vreau niciodată să fiu considerat politician, să spun una și să fac alta”.
Inginerul originar din Hunedoara (62 de ani) a menționat că ”singurul <<deal>> politic pe care l-am făcut a fost cel cu UNPR din 2016 când, de altfel, nu mai doream să candidez”. Totuși, există convingerea că actuala echipă a partidului propusă pentru administrația publică locală nu va fi singură în lupta electorală. ”Îi așteptăm alături de noi pe toți cei care vor să se dezvolte orașul”, a adăugat fostul președinte de la Oțelul (echipă actualmente în liga a treia), în mandatul căruia a fost obținut singurul titlu de campion al României în 2011.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.