Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

"Centura mică" a Galațiului a ajuns la peste 34 milioane de euro

Pe agenda ședinței ordinare a Consiliului Județean (CJ) Galați de miercuri, 29 iunie, se află și un proiect de hotărâre referitoare la modificarea aprobării proiectului, a cheltuielilor legate de proiect, precum și a acordului de parteneriat pentru realizarea obiectivului "Extindere și modernizare variantă ocolitoare a municipiului Galați" (DJ 251M), cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel, valoarea totală a proiectului ar urma să ajungă la 170.225.308,74 lei (inclusiv TVA). În plus, se dorește alocarea sumei de 2.696.837,23 lei (inclusiv TVA), reprezentând contribuția proprie a UAT Județul Galați (1,994% din valoarea eligibilă a proiectului), precum și valoarea neeligibilă în cuantum de 35.028.828,63 lei (inclusiv TVA).
Mai concret, se reamintește faptul că obiectivul principal al programului îl reprezintă creşterea gradului de accesibilitate a zonelor rurale şi urbane situate în proximitatea reţelei TEN-T prin modernizarea drumului judeţean DJ 251M ("centura mică"), ce face legătura cu principalele centre de dezvoltare economică de pe malul Dunării.
Având în vedere importanța strategică pentru județ a acestui proiect și lipsa resurselor financiare a municipiului Galați, care pot duce la sincope în realizarea proiectului, CJ Galați a preluat în calitate de achizitor, în luna aprilie a acestui an, contractul de proiectare și execuție, precum și pe cel de supervizare a lucrărilor. Totodată, în vederea derulării proiectului în condiții optime, este necesară o suplimentare a valorii cheltuielilor neeligibile ale proiectului cu suma de 16.166.715,73 lei (inclusiv TVA) pentru a putea fi respectate obligațiile legale, conform contractului. În consecință, valoarea totală a proiectului depășește, în prezent, 170 milioane de lei, valoarea eligibilă fiind de 135.196.480,11 lei. Reamintim că finanțarea este asigurată cu fonduri europene, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 - apelul SUERD. În concluzie, reprezentanții CJ consideră oportună aprobarea modificării unei hotărâri mai vechi, din anul 2017, cu privire la proiectul de extindere și modernizare a variantei ocolitoare a municipiului Galați.
Drumul de centură este proiectat să aibă o lungime de 10,58 km, va fi lărgit la patru benzi şi va cuprinde inclusiv un pod hobanat, cu o suprastructură susţinută cu cabluri din oţel, pentru ocolirea zonelor urbane aglomerate și trebuie finalizat până la sfârșitul anului viitor.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.