Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

CJ dorește ambarcațiune pentru trasee turistice

Tot în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean (CJ) de miercuri, 29 iunie, se intenționează aprobarea proiectului privind "punct turistic plutitor la Dunăre" și a cheltuielilor legate de acesta, în vederea finanțării sale în cadrul Programului Operațional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime (POPAM) 2014-2020, cu o valoare de 1.978.520 de lei (inclusiv TVA). De asemenea, vor fi asigurate și cheltuielile conexe (suplimentare) în cazul în care vor fi necesare pentru implementarea proiectului, precum și cheltuielile privind mentenanța și întreținerea investiției pe perioada de durabilitate. Creditele bugetare şi creditele de angajament, în limita sumei necesare finanţării valorii corespunzătoare activităţilor din proiect, vor fi alocate din bugetul UAT Județul Galați.
Obiectivul general al proiectului vizează dezvoltarea durabilă a zonei pescărești Prut - Dunăre, prin promovarea potențialului turistic al teritoriului FLAG Prut-Dunăre, obiectivul specific fiind achiziția unei ambarcațiuni în scop turistic pentru promovarea și valorificarea socio-culturală a zonei pescărești. Aceasta din urmă dispune de un fond turistic valoros, generat de fluviul Dunărea și de brațele acestuia, dar și de ariile naturale protejate, de interes internațional și național. Pentru facilitarea accesului în aceste zone, dar și pentru a veni în sprijinul atât al cetățenilor orașului, cât și al turiștilor care vizitează teritoriul FLAG Galați, CJ are în proiect achiziționarea acestei ambarcațiuni cu care să poată fi organizate excursii și trasee turistice în acest areal.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.